Publication: Arhitectura Magazine, No.1.2012

[en/RO]

Alegorii-Aberatii-Fictiuni

de arh. ana-maria crisan

publicat: [arhitectura, alegorii, nr.01 (637), 2012]

„Sirenele își schimbă forma în decursul vremii. Primul lor istoric, un rapsod din cartea a douăsprezecea a Odiseei, nu spune cum erau; dar pentru Ovidiu erau păsări cu pene roșietice și chip de fecioară; pentru Apollonios din Rhodos, de la talie în sus erau femei, iar de la talie în jos – păsări de mare; pentru marele Tirso de Molina (și pentru heraldică), jumătate păsări, jumătate pești.”³

Idei abstracte și mijloace concrete…. imagine unitară… alegorie. Recitind definițiile alegoriei, mă întrebam în ce măsură realitatea arhitecturii este una trăită sau închipuită. Aceeași întrebare mi-am pus-o în fața compozițiilor lui Filip Dujardin: ce a fost mai întâi, ideea arhitectului din spatele fotomontajelor realiste sau abordarea industrială a containerelor Silodamului din Amsterdam de MVRDV?

Arhitectura contemporană și-a extins domeniile de interes, cu precădere în ultimele decenii, în sfera vizuală a parabolei, poveștilor. Alegoriile arhitecturale nu mai sunt reprezentările grotești ale evului mediu întunecat sau fețele fantastice ale art nouveau-lui, deși în prima categorie aș putea include noile clădiri zoomorfe din orientul urban. Mai mult decât o abordare mimetică zoomorfă, alegoriile arhitecturii contemporane spun povești imaginare, în compozitii unitare. Arta la rândul ei abordează arhitectura într-o manieră baroc-sculpturală; baroc prin aglomerare și sculpturală prin abstractizare. Pe cât de fascinant subiectul alegoriilor în arhitectura contemporană, baleiajul între real și fantastic, alegoric/unitar și haos, face deliciul jocului între cele două ipostaze vizuale: ficțiune închipuită și realul personificat. În context, Le Corbusier, Zaha Hadid, Jean Nouvel, deși cu o doză puternică de ficțiune în lucrările lor, par devansați cel puțin în plan vizual artistic de o serie de fotografi/artiști/arhitecți reprofilați, tocmai pentru acea perspectivă baroc sculpturală despre care discutam.

Perspective particulare asupra arhitecturii imaginate/imaginare întâlnim în lucrările artiștilor vizuali Filip Dujardin, Thomas Barbey, Jim Kazanjian, artiști cu abordări distincte, care tratează obiectul/cadrul arhitectural într-o manie-ră realistă, suprarealistă și respectiv fictivă. Preluând direcția suprarealistă fundată de Jerry N. Uelsmann⁴ caracterizată de minimalismul cadrelor⁵ și, respectiv, de Erik Johansson în abordări mai complexe, lucrările artiștilor pomeniți uzează aceeași tehnică a suprapunerilor negativelor6, fotomon-tajelor și colajelor, atacând sincronismul ca o stare latentă a lucrurilor. Procesul creativ este unul de desăvârșire prin completare, de producere/reproducere a evenimentelor în momentul optim⁷. De-a lungul secolului 20, percepția vizual comercială s-a deplasat de la cadrele compuse simbolic (Uelsmann⁸) către lucrări exponențial arhitecturale. Acestea din urmă prezintă detalii conceptuale similare prozei – fragmente urbane care își păstrează scara, se recompun într-o lume futuristă, nelipsită de scara umană dată de vegetație, dar nepopulată, abandonată, dominată de construcțiile imaginare.

Citiți textul integral în nr 1/2012 al revistei Arhitectura

fotografii din seria Aberatii, prin amabilitatea autorului Jim Kazanjian

(all images courtesy Jim Kazanjian)