El Laberinto del Fauno. Arhitectura, între pierdere temporală și manipulare spațială
Publication: Arhitectura Magazine, No.6.2012
[RO/ EN]
El Laberinto del Fauno. Architecture in-Between Temporal Loss and Spatial Handling
de arh. ana-maria crisan
publicat: [arhitectura, agora/spatiul public, nr.06 (642), 2012]
RO:
„Cu mult timp în urmă, pe tărâmul subteran unde nu există minciuni sau durere, trăia o prinţesă care a visat lumea umană. A visat cerul albastru, briza blândă şi soarele strălucitor. Într-o zi, înşelându-şi temnicerii, Prinţesa a scăpat. Odată ajunsă afară, strălucirea a orbit-o şi i-a şters orice amintire din memorie. A uitat cine era şi de unde venea. Suferea de frig, boală şi durere. În cele din urmă a murit. Cu toate acestea, tatăl ei, regele, a ştiut întotdeauna că sufletul Prinţesei va reveni, poate în alt corp, în alt loc sau în alt timp. Şi el va fi continuat să o aştepte până când şi-a tras ultima suflare, până când lumea a încetat să se învârtească.”1
(Guillermo del Toro/ Pan, El Laberinto del Fauno)
Introducerea din pelicula cinematografică El Laberinto del Fauno2 anticipează drumul fetiței Ofelia, pierdută în realitate. Spațiul-cheie introdus de regizorul și scenaristul Guillermo del Toro este labirintul faunului – punctul de confluență al realității Italiei lui Franco cu o lume magică originară.
Paradoxal, angoasele perioadei istorice (premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial3) determină o fractură a poveștii, dezvoltată de regizor în două planuri – pe de o parte realitatea luptelor de gherilă, și pe de alta fantastica lume reimaginată de copii. Cele două planuri se întâlnesc în punctul nodal al labirintului – acces într-o altă unitate temporală, loc al inițierii, descoperirilor, al trecerii, reîntoarcerii într-o lume pură a poveștilor, o lume a timpului pierdut „fără minciuni, fără durere”.
Remarcabilă este abilitatea de a introduce entitatea labirintică, pe o frecvență care reunește percepțiile arhitecturale ale elementului. Guillermo del Toro compune un sistem concentric, recurent, cuplând două dintre formele tipice, referențiale ale labirintului4 – construiește o lume edificată ierarhic în straturi succesive. La nivelul solului, intriga spațială se desfășoară în grădină, amintind de circuitele vegetale romantice, respectiv în subteran, reluând tipologia originară a labirintului/maze, circuit planimetric.
Poveștile reiau frecvent tipologia grădinilor dezvoltând modelul pădurilor sacre, fermecate, în mijlocul cărora regăsim templul sau urmele unei arhitecturi în ruină, mistuită de vegetație. Deseori asociate în amenajările peisajiste ale secolelor XV-XIX, labirintul şi fântâna sunt, în fanteziile cinematografice, părţi ale aceluiaşi sistem metaforic.
Mizând pe complexitatea sistemului constructiv – scări, pereţi, stâlpi – labirintul exploatează spațialitatea orizontală atât la nivelul solului, în El Laberinto del Fauno, cât şi în subteran, în Interview with a Vampire5. Tipologia fântânii (puțul) dezvoltă axul vertical al descen-
siunii-ascensiunii – speculează puritatea formei săpate ad invertum şi forţa centrului, ipostaza simbolică a arhitecturii subpământene ca acces punctual într-o altă lume.
„Labirintul este un semn foarte, foarte puternic” – „este un simbol primordial, aproape iconic. Din punct de vedere cultural, poate însemna atât de multe lucruri, în funcţie de aria de interpretare. Dar principalul lucru pentru mine este faptul că, spre deosebire de un labirint vegetal, labirintul reprezintă, în fapt, o trecere continuă spre a găsi, şi nu de a te pierde.
Este vorba despre găsirea, nu pierderea drumului tău. Acest lucru a fost foarte important pentru mine.”6
Peter Zumthor materializează labirintul în termenii parcursului și struc-turii introvertite. Metafora regăsirii stă la baza proiectului Serpentine Gallery Pavilion7 – Grădina ascunsă (hortus conclusus) sub cota coroanelor arborilor din Grădinile Kensington în Londra, este aparent un volum paralelipipedic, opac, scund, concentrând metaforic lumina și vegetația în atriumul central. În interpretarea cromatică, centrul este pozitiv, luminos, dominant spațial, antitetic construcției propriu-zise – o incintă, telurică, gravitațională, lestată de cromatica închisă și deschiderile minimale.
„Conceptul este hortus conclusus, o cameră contemplativă, o grădină într-o grădină. Clădirea acţionează ca o scenă, un fundal pentru grădina interioară de flori şi lumină. Prin întuneric şi umbră se intră în clădire de pe peluză şi se începe tranziţia către grădina centrală, un loc retras/sustras din lumea zgomotului, traficului şi mirosurilor londoneze – un spaţiu interior, în care poţi să stai, să te plimbi, să contempli florile. Această experienţă va fi intensă şi memorabilă, asemeni materialelor – ele însele pline de memorie şi timp.”8
Construcția este o grădină în grădină, o lume în altă lume, în aceeași manieră în care își proiecta și Umberto Eco labirintul9.
În spiritul teoriilor postmoderniste (Il Nome della Rosa), Eco susţine ciclicitatea poveştilor şi raportarea acestora la alte poveşti, în întreg sau parte: „cărţile vorbesc întotdeauna despre alte cărţi şi fiecare poveste spune o alta, care deja a fost spusă” – o recurenţă pe care o aplică şi construcţiei arhitecturale. Similar, pentru Jorge Luis Borges, universul din Library of Babel este descris ca o bilbiotecă infinită, adăpostind nesfârşite camere simetrice, conţinând acelaşi număr de cărţi, conţinând acelaşi număr de simboluri10.
Anticipând jocurile contemporane, arhitecții de hârtie Alexander Brodsky & Ilia Utkin reinterpretau și transpuneau geometria labirintică concentrică prin multiplicarea incintelor, compunând, în lucrarea grafică The Intelligent Market, o structură aparent în continuă creștere prin autogenerare celulară – gravură, Central Glass International Architectural Design Competition, 1987.
Dintr-o perspectivă complementară, teoreticianul Gilles Deleuze sublinia interpretarea planurilor succesive: „Exteriorul nu este o limită fixă, ci un subiect în mişcare animat de mişcările peristaltice, falduri şi pliuri care alcătuiesc împreună un interior: nu sunt nimic altceva decât exteriorul, chiar interiorul exteriorului”11.
citeste mai mult in Revista Arhitectura nr. 6/2012
EN:
„A long time ago, on the underground realm where there are no lies or pain, lived a princess who dreamed of the human world. She dreamed of blue skies, breezes and bright sun. One day, deceiving her jailers, the Princess escaped. Once she was out, the brilliance blinded her and deleted any recollection of her memory. She forgot who she was and where she was. She suffered from cold, disease and pain. Finally, she died. However, her father, the King, always knew that the Princess’s soul would return, perhaps in another body, in another place or at another time. And ke kept on waiting until he pulled the last breath, until the world ceased to spin.”[1] – (Guillermo del Toro/ Pan, El Laberinto del Fauno)
The introduction of the cinematographic work El Laberinto del Fauno[2] anticipates the way of the little girl Ofelia, lost from reality. The key space introduced by the director and writer Guillermo del Toro is Pan’s labyrinth, representing the point of confluence between Franco’s Spain reality in a magical originating world. Paradoxically, the anxieties of the historical period (prior to World War II[3]) determine a fracture of the story developed on two levels – on one hand the reality of the guerrillas fighting, on the other a fantastic world imagined by the children.
The two levels meet at the nodal point of the labyrinth – it offers the access to a different temporal unit, a place of initiation, discoveries, shift and return in a pure world, a world of fairy tales and of the lost time “without lies, without pain”.
The ability to introduce the entity of the labyrinth on a frequency that meets the architectural perceptions of the element is outstanding. Guillermo del Toro composes a concentric recurring system, by coupling two of the typical, referential forms of the labyrinth[4] – he creates a world built hierarchically in successive layers. At the ground level, the spatial plot develops in the garden space, reminiscent of the Romantic vegetal routes, while the underground recalls for the originating typology of the labyrinth / maze, following a planimetric circuit.
Frequently, the fairy tales include the typology of the garden by developing the model of the charmed, sacred forests, where temples or traces of a crumbling architecture, consumed by vegetation, are to be seen. Often associated with the landscape facilities in the 15-19 centuries, the labyrinth and the fountain are parts of the same metaphorical system in the cinematographic fantasies. Staking on the complexity of the constructive system – stairs, walls, poles – the labyrinth exploits the horizontal spaciousness, operating both at ground level in El Laberinto del Fauno and underground in Interview with a Vampire[5]. The typology of the fountain develops the vertical descending – ascending spindle; it speculates the purity of the form dug ad invertum and the force of the centre, becoming a symbolic depiction of the underground architecture as an access point in another world.
„The labyrinth is a very, very powerful sign,” – “It’s a primordial, almost iconic symbol. It can mean so many things, culturally, depending on where you do it. But the main thing for me is that, unlike a maze, a labyrinth is actually a constant transit of finding, not getting lost. It’s about finding, not losing, your way. That was very important for me.”[6]
Peter Zumthor materializes the labyrinth in terms of sequence and of an introvert structure. The metaphor of the restoration is the basis for the Serpentine Gallery Pavilion[7] project; under the crown of the trees in Kensington Gardens in London, the Hidden Garden (Hortus conclusus) is apparently a parallelepiped, opaque, a much too short volume, metaphorically concentrating the light and the vegetation in the central atrium. In a chromatic interpretation, the Centre is positive, bright, dominant, antithetic to the building itself – a land-based enclosure, drawn by the constant gravitation, burdened by dark colours and minimal openings.
“The concept is the hortus conclusus, a contemplative room, a garden within a garden. The building acts as a stage, a backdrop for the interior garden of flowers and light. Through blackness and shadow one enters the building from the lawn and begins the transition into the central garden, a place abstracted from the world of noise and traffic and the smells of London – an interior space within which to sit, to walk, to observe the flowers. This experience will be intense and memorable, as will the materials themselves – full of memory and time.”[8]
The building is a garden in the garden, a world in another world in the same manner in which Umberto Eco designed his labyrinth[9]. In the spirit of post-modernist theories (Il Nome Della Rosa), Eco supports the cycle of the fairy tales and their reporting to other stories, in whole or in part: “books always talk about other books and each story tells another story that has already been told.” He applies the same recurrence to the architectural constructions. Similarly, for Jorge Luis Borges, the universe in Library of Babel is described as a library, harbouring endless symmetrical rooms, containing the same number of books, containing the same number of symbols.[10]
Anticipating the contemporary games, the visionary architects, Alexander Brodsky & Ilya Utkin, reinterpreted and transposed the concentric geometry of the labyrinth by multiplying enclosures. In their graphic work, The Intelligent Market, they compose a seemingly growing by auto-generating cellular structure – engraving, Central Glass International Architectural Design Competition, 1987.
In a complementary perspective, the theorist Gilles Deleuze highlights the interpretation of the successive plans: “the outside is not a fixed limit, but a moving subject animated by the peristaltic movements, folds and plies that together make up an interior: there are none other than the exterior, even the inside of the outside.” [11]
My brother recommended I might like this web site. He was once entirely right.
This put up actually made my day. You cann’t believe simply how a lot time I had spent for this
info! Thanks!
I am genuinely pleased to read this website posts which carries plenty of valuable information, thanks
for providing these kinds of information.
very,very,very good content, congrats again. you are out of this earth
Hi, I do believe this is an excellent blog. I stumbledupon it 😉 I’m going
to revisit once again since I book marked it.
Money and freedom is the best way to change, may you be rich and
continue to guide other people.
Wonderful web site. Lots of useful info here. I’m sending it to
several friends ans also sharing in delicious.
And obviously, thanks to your sweat!
Hello,I read your blog named “El Laberinto del Fauno. Arhitectura, între pierdere temporală și manipulare spațială | crisan architecture” on a regular basis.Your story-telling style is awesome, keep doing what you’re doing!
Very good website – bookmarked
excelent. felicitari! 🙂