(BNA) BIENALA NAȚIONALĂ DE ARHITECTURĂ 2025

FRAGMENTARIUM / Is Architecture a Game of Intelligens?

PAVILIONUL ROMANIEI LA BIENALA DE ARHITECTURA DE LA VENEZIA  2025

VISIONARY INNOVATIVE PROJECTS

locatie:Venetia, Italia

architecture office: CAE

Fragmentarium. Is architecture a Game of Intelligence? Pavilionul României la BAV 2025

Pavilionul României la Bienala de la Venetia oferă imaginea unui Fragmentarium care adună într-un aparent Cabinet de curiozități, fragmente, machete, modele din arhitectură de pe teritoriul național. Este un Fragmentarium de planimetrii care trec de la arhitectura vernaculară la planimetriile palatelor brâncovenești, ale celulelor de locuit specifice perioadei socialiste, ajungând într-un final la dispunea elementelor arhitecturale în planimetriile ansamblurilor de locuit contemporane.

Această selecție fragmentată, doar a planimetriilor, izolează esențializând spațiul în care viața se desfășoară spunând povestea adaptabilității, dincolo de stiluri arhitecturale și perioade culturale, de scara locuirii prezentată în termenii densificării, cuplarii sau subdiviziunii celulare, și care constituie baza a unei arhitecturi primare în care locuiam din cele mai vechi timpuri. Machetele din pavilion nu pun accentul pe ornament și decorație sau evidențiind clădiri impunatoare. Este despre o poetică a spațiului interior, o poveste a interiorului celulelor de locuit. Povestea arhitecturii românești este spusă prin prisma acestei scări a spațiului intim.

Arhitectura celulară ca subdiviziune spațială într-o limită predefinită este un conglomerat celular care crește și se dezvoltă în jurul unui nucleu, ordonat sau magnetic, comandat sau decomandat. Fragmentariu-ul (ce ia vizual forma unui columbarium) transpune la o alta scară ideea celulelor de locuit, asimilând și accentuând ideea Cabinetului de curiozități, ca o colecție de variații dar și ca display al modelelor iconice, emblematice, vizual aproape identice. Machetele din columbarium sintetizează de fapt un corespondent al vechilor urme din reprezentările romane.

Jocul interactiv transpune la un alt nivel ideea planimetriilor, vorbind despre tectonicitate, variante diferențiate de alăturare și dezvoltarea planimetrică în termenii vecinatăților imediate, apropriate etc., un joc bazat pe tensiune și conviețuire, un joc al inteligenței adaptive.

Ce este Arhitectura? Este Arhitectura un joc al inteligenței?
Degradarea generalizată la nivelul înțelegerii (fenomenologiei procesului arhitectural) este un fapt de netăgăduit în perioada contemporană. Lipsa înțelegerii elementelor de lucru, a structurilor complexe, a capacitaților de experiment și inovare în arhitectură vor conduce invariabil societatea contemporană (în lipsa tehnologiei avansate, aka a.i.) într-uun colaps al inteligenței naturale, în favoarea unei „necunoscute”, interpretabile, variabile… inteligențe artificiale.

Ce avem de învățat? Avem de învățat ceva din trecut? Constituie întoarcearea la “tiparul arhetipal”, la locuirea minimală, la utilizarea minimă și eficientă a resurselor (naturale), la integrarea în natură, la renunțarea utilizării poluanților și industrializării moderne… o varianta? Sau să ne lăsăm purtați de dezvoltarea tehnologică (în trendul ei galopant) în orice direcție ne-ar duce aceasta? Ce ar fi inteligent să facem din punct de vedere al evoluției umane? Ar trebui să fim (rămânem) indiferenți? Să “evoluăm”, să ne adaptăm, să învățăm (poate) din trecut, să privim sceptici spre (către) viitor? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care ar trebui să (ni) le punem!

Probabil “afectul“ inteligenței umane constă în “capacitatea de adaptare la mediu cu resurse, cunoștiințe sau puteri limitate”. (o paradigmă?)
Arhitecții, ca “mutageni“, ar trebui să fie primii care să stimuleze procesele cognitive, evolutive și să le trimită în direcții noi… fie ele semiotice și/sau interpretative. De cele mai multe ori, învățăm din științe conexe arhitecturii, transformând prezentul prin încercări (deseori înscrise în tipologia trial-and-error) către un viitor (previzibil, predictibil) mai bun (sau doar “optimizat”).

Primordial ar trebui să învățăm din trecut, să experimentăm în prezent pentru că doar astfel putem ordona și direcționa viitorul, iar acesta ar putea constitui principalul atribut al inteligenței umane.
Așadar propunem un experiment, un joc al minți, atât pentru arhitecții viitorului cât și pentru vizitatorii pavilionuluui, aparținând domeniilor conexe arhitecturii. Un joc al minții rezultat din întrebările pe care ni le punem și a cărui finalitate o constituie o modalitate personală (personalizată) de exprimare a fiecăruia, un joc al inteligenței adaptive, în care fiecare participant poate crea (re-constitui) o formă nouă, o structură funcțională coerentă, un fragment (-arium) – parte a unui organism complex asemănător corpului sau gândirii umane – ultim, un organism arhitectural.

Jocul adaptării (adaptabilității), al cuplării celulelor în multiple variante diferențiate de compunere (spațială) evidențiază, dincolo de câmpul imediat perceptibil, o stare de fapt, o transpunere ca mutagen, ca factor (participativ) al adaptabilității și capacității individuale de transformare.
Dispunerea elementelor din/în plan vertical (aka pereții verticali ai pavilionului metamorfozat precum un cabinet de curiozități sau un columbarium roman) transpune elemente regăsite în prezent, trecut și (raportate la) viitor (machete ale arhitecturilor similare precum și evoluția celulară a acestora de-a lungul timpului) atragând atenția asupra evoluției și adaptabilității elementelor arhitecturale. Fie că ne referim la “celule arhetipale” destinate locuitului sau cultului, săpate în piatră (ansamblul rupestru din Munții Buzăului, ca formațiune arhaică de rezolvare și dezvoltare a spațialității arhitecturale) sau, la celula ce definește organizarea spațială a perioadei socialiste (machete care reproduc dispunerea spațială a celulelor de locuit într-o unitate locativă colectivă vs. dispunerea spațiala a funcțiunilor în cadul unei unități de locuit, aka modulor), fie că ne raportăm la perioada contemporană a “locuirii eficiente” (mai curând eficientizate), inteligente etc. … vom învăța din acest proces evolutiv încercând să dăm noi valențe viitorului. Și tocmai aceste lucruri le propune Pavilionul prin intermediul acestui Fragmentarium de elemente similare (în esență) și diferite (în aparență, în reprezentare: să definească un concept, să stabilească (regulile) unui joc participativ, să genereze noi întrebări (câteodată la întrebări încă neformulate) și, să ofere multiple variante de rezolvare.

Adaptabilitatea, transferul cognitiv, înțelegerea necesităților și capacităților, a resurselor limitate, a co-existenței și integrării în existent în relație cu mediul natural, a capacității de interpretare și sintetizare, a capacității de reprezentare și generare de conținut inovativ etc. sunt doar câteva dintre ingredientele necesare pentru o co-existare inteligentă pentru generațiile viitoare.
De unde începem? Cum începem sau cum generăm acest proces? Prin intermediul unui joc? Prin Design, Învățare, Cercetare, Experiment, Inovare…? în esență prin instrumente specifice inteligenței umane, stimulând procesele evolutive către noi direcții de integrare și dezvoltare.

Pavilionul de la Giardini propune 2 zone de interes, una în lumină absolută, spațiul central și 2 zone adiacente, aflate în clarobscur, destinate proiecțiilor. Zonele de acces în camerele obscure au fost poziționate diametral opus, în camera centrală, astfel încât vizitatorul să aibă 2 variante la dispoziție în momentul intrării în pavilion. Este prima întrebare pe care o formulează în fața ambivalenței spațiale. Jocul generat de elementele mobile precum și cautarea spațialității ideatice pe care o propun pereții verticali ai columbarium-ului constituie elementele cheie ale antrenării vizitatorului în cadrul spațiul expozițional. Zonele de proiecții clarifică parțial mesajul expozițional constituind premizele unor întrebări mult mai complexe legate de dinamica spațială. Filmele proiectate în buclă evidențiază prin suprapuneri evoluția sistemelor celulare complexe și variantele de compunere ale acestora cu trimiteri în domenii conexe precum biologia, socio-biologia, psihologia, antropologia, psihologia evoluționistă, chimia moleculară, fizica atomică etc., domenii inter-conectate ideatic cu principii de compunere similare arhitecturii. Computația parametrică, a.i.-ul constituie câteva dintre aspectele complexe vizate de proiecțiile propuse în camerele obscure.

Spațiul propus pentru noua galerie a IRCCU previzionează ceea ce se întâmplă în pavilionul României de la Giardini. Având în vedere construcția unitară, corelată a celor 2 spații propuse în cadrul proiectului Fragmentarium, spațiul galeriei ICR evidențiază câteva aspecte legate de o perioada clar definită temporal, cea a evoluției celulare în timpul perioadei realismului-socialist, mizând pe analiza machetelor și pe susținerea vizuală a acestora prin intermediul imaginilor fotografice prezentate pe peretele central și pe cei 2 pereți laterali. Cu o prezentare aproape minimalistă, spațiul galeriei ICR evidențiază transparența atât din punct de vedere al amenajării cât și din punct de vedere al exponatelor propuse. Daca spațiul central al Pavilionului de la Giardini devine o arena a jocului ideatic de compunere și recompunere spațială, spatiul gol central propus la galeria ICR evidențiază, prin contrast, un joc invizibil al căutărilor interiorizate. (text: Alexandru Crisan)

Bienala Nationala de Arhitectura (BNA) link: https://www.uar-bna.ro/2025/proiecte/888/