Influențe și conexiuni  Basarabi/ Dobrogea versus exemple rupestre ale arealului Kapadokiei

SESIUNE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE Sibiu, 28 mai 2011

tema sesiune:  PATRIMONIUL ARHITECTURAL ÎNTRE CONSERVARE, INOVAŢIE ŞI SUSTENABILITATE

autor/speaker: Ana Maria CRISAN

abstract:

Referatul tratează subiectul mimetismului în piatră, în arealul Marii Negre și respectiv în Anatolia Centrală. Încadrarea exemplului central – Basarabi- în contextul mai amplu, se realizează discutând expresii similare ale arhitecturii rupestre creștine, din Kapadokia. Este relaționat ansamblul rupestru (Basarabi) din Dobrogea, Murfatlari, datat în sec 10, cu exemple conexe constituite în Anatolia, Turcia între secolele 5-12, în provinciile: Aksaray, Nevsehir, Nigde, Kayseri și Kirsehir. Stabilirea zonei geografice analizate și respectiv a intervalului temporal, se face în legatură cu ideea de sincronism, secvențialitatea temporală fiind principalul instrument de studiu. Este sincronismul singurul indice al împrumuturilor și influențelor, sau ne referim la o predispozitie stilistică, o educație formală care își găsește rădăcini comune într-o secvență temporală specifică?

Paralela trece prin analiza formală, ideologică, aprofundând modelele spațiale și tipologice ale arhitecturii în piatră, vizând posibilitatea de integrare a complexului de la Basarabi într-un curent cultural.  Se testează ipoteza distincției dintre spațialitatea interioară și cea exterioară, privite prin prisma mecanismului arhitectural de proiecție, în acest sens find de referință exemplele orașelor subterane din Kaymakli și Derinkuyu, si respectiv, ansamblul monastic din Goreme. Pasul final, este cel al determinării caracterelor comune. Spațialitatea complexului Basarabi, descompusă în elementele constitutive discutată în planimetrie și secțiuni caracteristice,  reflectă pe langă similarități, modul comun rupestru de a proiecta spațiul interior. Se remarcă percepția tridimensională specifică, introvertită (ad invertum), într-un raport de negare  a limitelor, închiderilor, cu o preocupare particulară pentru articularea spațială și marcarea trecerilor prin decorația parietală.

Subiectul pendulează între exemple, referindu-se la spațialitatea bisericilor creștinismului timpuriu, privite prin prisma mimetismului în piatră ca principal mecanism estetic de creare și prelucrare a arhitecturii. Care sunt formele de expresie ale creștinismului timpuriu din punct de vedere al spațialității interioare, care este rolul “decorației”, sunt întrebări care introduc  canonului și mimesis-ul văzute ca mecanisme intrinseci.